Scris de 1:55 pm Locuri

Mănăstirea Ciuflea

Mănăstirea este situată nu departe de centrul istoric al Chişinăului – piaţa Marii Adunări Naţionale, pe strada Ciuflea 12. Catedrala Mănăstirii constituie un templu din piatră albă, cu nouă cupole aurite, construit de fraţii Teodor (1796-1854) şi Anastasie (1801-1870) CIUFLI, şi este cunoscută în popor drept „Mănăstirea Ciuflea”. Construcţia catedralei a fost începută în anul 1854 şi încheiată în anul 1858. Ctitorii şi întemeietorii sfîntului lăcaş, fraţii Teodor şi Anastasie, sînt înhumaţi în apropierea zidului sudic, despre care fapt mărturiseşte inscripţia pe placa de marmoră din interiorul catedralei mănăstireşti.

Fosta Catedrală, actualmente Mănăstirea ,,Sf M. Mc. Teodor Tiron”, a fost pe parcursul anilor 1962 — 2002 şi rămâne şi în prezent a fi un centru spiritual al Mitropoliei, având un loc aparte şi deosebit în istoria Bisericii Ortodoxe din Moldova. În vremile grele ale ateismului, aici s-a păstrat nestinsă candela credinţei noastre strămoşeşti. În incinta fostei Catedrale (în prezent Mănăstire) au primit hirotonia în diaconi şi preoţi marea majoritate a slujitorilor Sfintelor Altare din cuprinsul Mitropoliei Chişinăului şi a întregii Moldove. Tot aici absolvenţii Şcolilor Teologice, după hirotonie şi înainte de numirea la parohie, participau la Serviciile Divine, acumulând deprinderile necesare unui cleric pentru sfintele slujbe. Aici au fost botezaţi şi cununaţi, mărturisiţi şi împărtăşiţi enoriaşi atât din Chişinău, cât şi din întreaga Republică. Deci, pentru toţi aceştia, fosta Catedrală şi actuala Mănăstire „Sf. M. Mc. Teodor Tiron” a fost şi este locul sfânt de rugăciune şi comuniune cu Dumnezeu. În incinta Catedralei se găsesc icoane vechi, de mare preţ, ferecate în aur şi argint. Enoriaşii Mănăstirii cinstesc în mod deosebit icoanele Maicii Domnului de Hîrbovăţ şi Cazan. Dar o bogăţie spirituală aparte constituie icoanele cu părticele din Sfintele Moaşte ale Sf. M. Mc. şi Tămăduitor Pantelimon; Sf Cuvios Serafim de Sarov; Sf. Cuvios Antipa Athonitul; Sf. Cuviosi Iov şi Amfilohie de la Poceaev; Sf. Ierarh Ignatie (Breanceaninov); Sf Binecredincioasei Kneaghine Ana de Caşinsc. În anul jubiliar 2000 de la Naşterea lui Hristos, prin milostivirea Bunului Dumnezeu, din bunăvoinţa şi dragostea frăţească a Patriarhiei Sîrbe, şi îndeosebi a călugărilor din Mănăstirea Hopovo, Mănăstirea a primit un dar de mare preţ: o părticică din Sf. Moaşte a Marelui Mucenic Teodor Tiron. Prin stăruinţa şi jertfa clericilor şi enoriaşilor catedralei (pe atunci), s-a realizat şi înfrumuseţat un Chivot din argint aurit, în care s-a aşezat părticica din Sf Moaşte.

Iar în anul 2004, în ajunul sărbătorii Naşterii Domnului, la Mănăstire a fost adus un Chivot aurit, unde se păstrează 30 părticele din Moaştele Sfinţilor Părinţi de la Lavra Pecersca din Kiev (Ucraina). Ambele Chivote şi icoanele cu părticele din Sfintele Moaşte sunt expuse în naosul Mănăstirii spre închinarea tuturor binecredincioşilor creştini.

(Visited 843 times, 3 visits today)

Modificat: octombrie 26, 2023

Închide