Republica Moldova este o ţară frumoasă, care ascunde în orice colţ locuri spectaculoase. Însă infrasctructura ce lasă de dorit, calitatea serviciilor turistice şi lipsa mediatizării, ne determină, adesea, să alegem destinaţii turistice din străinătate.
În ciuda acestor impedimente, este păcat să nu ne bucurăm sufletul şi privirea cu minunăţiile ascunse ale Țării noastre. Forme de relief, cascade, peşteri sălbatice, monumente, lăcaşe de cult sau rezervații naturale mai puţin cunoscute, conferă ţării noastre o valoare turistică nebănuită, de care puţini suntem conştienţi. Tot ceea ce trebuie să facem este să ne Cunoaștem Țara, ca mai apoi să le facem, la rândul nostru cunoscute şi să le apreciem la adevărata lor valoare. Cu aportul nostru avem șansa să transformăm Republica Moldova într-o destinaţie perfectă de vacanţă.
HARTA LOCURILOR PITOREȘTI MAI PUȚIN CUNOSCUTE DIN MOLDOVA
TOLTRELE PRUTULUI
Toltrele Prutului (sau Stâncile Prutului) sunt un lanț de formațiuni calcaroase de tip recif, rispite pe o distanță de circa 200 km de-a lungul Prutului de Mijloc, în Republica Moldova. Încep din apropiere de Criva, în zona graniței de nord a țării și continuă până la Cobani, 200 km mai la sud. Câteva dintre ele sunt declarate monumente ale naturii și sunt protejate prin lege.
Aceste lanțuri de recifi calcaroși sunt constituite din fosile de corali, moluște, scoici, alge calcaroase și alte organisme marine, care populau mările tropicale Tortoniană și Sarmatică acum 10-20 milioane de ani.
Toltrele Prutului sunt concentrate pe o suprafață restrânsă, în bazinele râurilor mici Larga, Vilia, Lopatnicul, Draghiștea, Racovățul, Ciuhurul și Camenca care se varsă în porțiunea Prutului de Mijloc. Deși fragmentate puternic în mai multe locuri, lanțurile de recife se mai prezintă și astăzi ca o structură unitară ce se întinde pe o distanță de aproape 200 km.
REZERVAȚIA ȘTIINȚIFICĂ PRUTUL DE JOS
Rezervaţia ştiinţifică ”Prutul de Jos” este amplasată în lunca râului Prut, partea de vest a satului Slobozia Mare. Raiul păsărilor, peștilor și plantelor, creat cu scopul de a proteja flora și fauna Lacului Beleu, precum și pentru a crea condiții favorabile, pentru înmulțirea plantelor rare și a celor care sunt pe cale de dispariție. Rezervația științifică „Prutul de Jos” constituie un adevărat muzeu al biodiversității, de o valoare inestimabilă pentru patrimoniul natural universal.
Aceasta reprezintă o arie protejată, ce a fost inclusă în rețeaua mondială a rezervațiilor biosferice UNESCO, în anul 2018.
VADUL RAȘCOV
Vadul-Raşcov (r. Șoldănești) a fost atestat documentar la 14 ianuarie 1447. Dumitru Matcovschi, povestea că denumirea corectă a satului este Vadul-Rașcului și vine de la cuvântul „rașcu” din limba dacilor, ce însemna „punga” de la taxa care se plătea ca să treci Nistrul.
Localitatea de astăzi a fost pe timpuri un important târg în regiune, cu străzi pavate, sinagogi, biserici și ateliere meșteșugărești.
LACUL DE ACUMULARE DUBĂSARI
Lacul de acumulare de la Dubăsari este cel mai mare din Moldova şi a fost creat când s-a construit barajului hidrocentralei de lângă oraşul Dubăsari în anii 1951-1955. Lungimea totală a lacului de acumulare e de 128 km – de la oraşul Camenca până la Dubăsari. Lăţimea medie a lacului este de 528 m și o adâncimea medie de cca. 7,2 m.
Cea mai mare lăţime lacul de acumulare o atinge în preajma oraşului Dubăsari şi în susul apei până la Molovata Nouă şi Molovata, unde Nistrul are un meandru cu forma unui zigzag, locul fiind foarte pitoresc. Tot acest teritoriu este foarte frumos în orice perioadă a anului.
Malurile abrupte, stâncoase ale lacului de acumulare sunt foarte pitoreşti, mai ales lângă satele Holercani, Molovata, Marcăuți, Cocieri, chiar şi satele coboară lin la vale până la apă.
REZERVAȚIA PEISAGISTICĂ ȚIPOVA-HORODIȘTE
Rezervaţia este situată pe malul drept foarte intersectat al fluviului Nistru, între satele Horodişte şi Ţipova pe o suprafaţă de 306 ha. În componenţa sa intră împrejurimele satului Ţipova; ocolul silvic Pohrebeni; stânca Horodişte, Horodişte-Funduc, Scala-Stîncă. Cea mai mare parte a landşaftului o constituie vechile terase ale Nistrului şi valea râuleţului Ţipova care formează un canion adânc (200 – 250 m) pe cursul inferior al său. Râuleţul Ţipova printr-un număr mare de izvoare formează numeroase cascade, care bucură ochiul vizitatorului. Totodată, în cadrul rezervației puteți vizita și Mănăstirea Rupestră amplasată pe un mal abrupt la o înălțime de 100 de metri față de nivelul apei râului Nistru.
Complexul mănăstiresc se întinde pe trei nivele numărând mai multe încăperi și trei biserici (Sfânta Cruce – secolele XI-XII; Sfântul Nicolae – secolul al XIV-lea și Adormirea Maicii Domnului – secolele XVI-XVIII). Clopotnița, chiliile și celelalte încăperi sunt mai noi datând din secolul al XIX-lea. Cele peste 20 de încăperi comunică între ele prin tuneluri, galerii și scări, încăperea cea mai mare fiind biserica Adormirii Maicii Domnului.
REZERVAȚIA PEISAGISTICĂ SAHARNA
Saharna e cunoscută în special datorită complexului monastic de pe teritoriul său. Astfel, mănăstirea „Sfînta Treime” a început a fi construită în anul 1776, datorită faptului că mănăstirea veche săpată în stâncă devine neîncăpătoare, pentru mulţimea de călugări ce se adunase. Legenda spune că construcţia a fost ajutată de Fecioara Maria, care i-a indicat preotului locul pentru construcţia mănăstirii. Construcţia a durat două secole, ca mai apoi, să fie distrusă în cea mai mare parte şi să fie închisă în 1969.
Pe lângă Mănăstiri și Biserici pe teritoriul rezervației Saharna pot fi văzute: un defileu stâncos cu peșteri, râul Saharna și cascade. Unele peșteri au fost locuite de oamenii primitivi.
Râul Saharna formează 22 de cascade, din care cele mai mari se află la ultima cotitură a râului spre est. Cea mai mare cascadă, care are denumirea de „Groapa Ţiganului” are o înălţime de 4,5 m şi o adâncime de 10 m.
În apropierea bisericii rupestre se află o peşteră îngustă în care, conform unei legende, s-a retras în schimnicie ieromonahul Vartolomeu, întemeietorul mănăstirii.
Nu departe de mănăstire, paralel cu cărarea, care duce spre mănăstirea rupestră, puteţi găsi izvorul cu apă tămăduitoare. Acest izvor a fost construit chiar lângă locul unde, după cum spun bătrânii, era „Izvorul lui Vavila”, izvor care iarna avea apă foarte caldă. Apa „Izvorului Minunilor” de azi, în mod miraculos ajută multor oameni, vindecând boli sufleteşti şi trupeşti. Totodată un alt obiectiv turistic de care se știe prea puțin e Monumentul fostei cetăți geto-dacice.
NASLAVCEA
Naslavcea este un sat din raionul Ocniţa, situat pe malul drept al Nistrului. Lângă satul Naslavcea se află cel mai de nord punct al Moldovei.
Pe malul opus al râului Nistru (Ucraina) puteți observa renumita mănăstire în stâncă de la Leadovo. Iar în apropierea satului Naslavcea se află o carieră de argilit inundată şi Hidrocentrala 2 (Ucraina).
REZERVAȚIA PEISAGISTICĂ RUDI-ARIONEȘTI
Rezervația peisagistică Rudi-Arionești este o arie protejată, situată pe malul drept al Nistrului, 10 km mai jos de Otaci, care include în limitele sale trei defilee împădurite ale trei sate: Arionești din raionul Dondușeni și Tătărăuca Veche și Rudi din raionul Soroca.
Rezervația reprezintă o mulțime de ponoare adânci presărate cu izvoare și cascade. Unele formațiuni geologice prezintă interes deosebit din punct de vedere turistic.
Așadar, dacă te decizi să pornești la drum să-ți Cunoști Țara vei descoperi:
Văgăuna lupilor
„Văgăuna Lupilor” este o văgăună adâncă și greu accesibilă din cauza pantelor abrupte. A fost pe timpuri cuib de lupi. Deosebit de pitorești sunt esiturile calcarelor sarmatiene, care încadrează partea superioară a povârnișurilor între niște stânci de forme bizare. În zilele cu vânt stâncile emit niște sunete destul de melodioase, din care cauză au fost denumite inițial „Harpa Eoliana”.
La Trei Cruci
Cetățuia „La Trei Cruci” – numele vine de la trei cruci (troițe) din piatră, aflate cândva pe acest loc.
Mănăstirea Rudi
BORDEIELE DIN ROGOJENI
Între dealurile stâncoase din lunca râului Răut se ascunde o așezare pitorească – Rogojeni, raionul Șoldănești. Ceea ce-l face deosebit este faptul că o bună parte din săteni continuă să trăiască în bordeie, locuințe tradiționale dispărute demult în alte părți. Sunt niște încăperi săpate în malurile stâncoase, care au câte o ușă joasă și două ferestre mici. De sărăcie și nevoie își făceau oamenii așa locuințe pe vremuri, explică bătrânii care încă mai stau în ele, tot din cauza sărăciei. Vara e răcoare, iar iarna e mai cald decât într-o casă obișnuită și nici nu-ți trebuie mult de foc, spun ei. Autoritățile locale ar vrea să transforme așezarea într-o atracție turistică, doar că nu au bani pentru a conserva și restaura aceste vechi locuințe tradiționale.
PEȘTERA EMIL RACOVIȚĂ
Peștera „Zolushka” / „Emil Racoviță” este cea mai mare peșteră din Republica Moldova și a 26-a cea mai lungă peșteră în lume. Este recunoscută, de asemenea, ca a treia cea mai lungă peșteră de ghips din lume. Ocupă o suprafață de 51 ha. Peștera este situată în regiunea est-europeană, în locul unde se intersectează granițele a trei state: Ucraina, Republica Moldova și România. Una dintre granițe – cea moldo-ucraineană – parcurge direct deasupra peșterii. Singura intrare în peșteră se află pe teritoriul Republicii Moldova, în apropierea satului Criva, raionul Briceni. Peștera este caracterizată prin prezența unor săli grandioase care ating lungimi de 60-100 m, lățimi de 30-40 m și înălțimi de până la 11 m. În golurile carstice ale peșterii se află peste 20 de lacuri , cu adâncimea nu mai mare de 2 m și temperatura constantă de 8-11°C. Sunt prezente și „fântâni” naturale cu adâncimea de 16-20 m.
destinatii frumoase locuri moldova Natură ptioresti turistice
Modificat: februarie 27, 2023