Persoanele care intră în România din statele din afara Uniunii Europene – inclusiv cele vaccinate anti-COVID – vor avea obligația să prezinte, la intrarea în România, un test PCR obținut cu cel mult 48 de ore înaintea călătoriei.
Cei care nu sunt vaccinați vor intra automat în carantină timp de 10 zile.
Persoanele care vin din țările UE – nu și cele vaccinate – trebuie să prezinte test PCR făcut cu 72 de ore înaintea călătoriei, iar cele nevaccinate vor intra, de asemenea, în carantină.
De asemenea, în România va fi implementat Passenger Locator Form (PLF). Măsurile au fost decise de autorități în contextul în care în România au fost confirmate primele două cazuri de COVID-19 cu varianta Omicron a SARS-CoV2.
- Într-un interval cuprins între 48 și 72 de ore, rămâne să stabilim, pentru ca oamenii să fie informați
- Formularul PLF va fi obligatoriu, trebuie completat de către toți cei care intră în țară
- Acest formular e un pas de aliniere, poate cam târziu, cu celelelalte state UE
- În cazul copiilor, probabil, cel puțin pentru cei care vin din statele UE, nu va fi necesar testul PCR la intrarea în țară dacă au vârsta sub 12 ani
- Vaccinarea, cu siguranță, reduce impactul infecției. Dovada cea mai bună este că cele două persoane depistate cu tulpina Omicron erau vaccinate și au simptome minore
- Nu există măsuri suplimentare în privința vaccinaților, cu o excepție: persoanele vaccinate și care vin din țări din afara UE trebuie să prezinte test PCR
- Dacă oamenii vor să facă petrecri în stradă trebuie să înțeleagă că e absolut obligatorie purtarea măștii
- Fiecare trebuie să înțeleagă că este responsabil să se protejeze
- Noi nu recomandăm eveneminte cu un număr mare de persoane, dar dacă aceste lucruri se vor întâmpla, trebuie să fie în condiții de siguranță
frontiera reguli covid romania traversare vama
Modificat: februarie 11, 2022