Scris de 1:52 pm Locuri

Mănăstirea „Sf. Mare Mucenic Iacov Persul” – s. Sireţi, rn. Strășeni

În inima Basarabiei, la 16 km de Chişinau stă de veghe, ca un ochi de cer deschis între colinele înverzite, Mănăstirea Sfântului Mare Mucenic Iacov Persul, ctitorie monahicească contemporană ce se vrea a nu ruşina tradiţia, ci a o continua creator.

Satul Sireţi, în care se găseşte mănăstirea este situat în raionul Străşeni, sat cu vechi tradiţii ce-şi înfig rădăcinile în negura vremurilor până la Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, ai cărui oşteni veniţi din munţii Vrancei de pe valea Siretului pentru a fi mai aproape de hotarul ameninţat şi călcat de hoardele păgâne.

La 10 Decembrie 1998 cei trei monahi slujitori ai bisericii Sfântului Ierarh Nicolae din Sireţi, protosinghelul Porfirie, ieromonahul Teodor şi ierodiaconul Natanael au sfinţit locul viitoarei mănăstiri, iar la 24 Mai 1999 s-a pus temelia bisericii Sf. M. Mc. Iacov Persul, biserică ce s-a sfinţit un an mai târziu, la 29 Octombrie 2000.

Acestei obşti I se adaugă şi Protoiereul Mihail Cazacu care cu râvna şi evlavia sa asemeni părinţilor niptici ai bisericii răsăritului, marilor ctitori şi întemeietori ai vetrelor monahale a sfinţit la 15 Septembrie 2004 locul bisericii mari cu hramul “Buna Vestire” şi “Sfântul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul de la Neamţ”.

La 22 Martie 2005 au început lucrarile de construcţie a marii biserici ce s-au finalizat în septembrie 2006 în totalitate cu cheltuiala părintelui Mihail Cazacu.

(Visited 727 times, 1 visits today)

Modificat: octombrie 26, 2023

Închide